Nouă dintre cei mai de succes oameni ai lumii, într-un film realizat de un român

Nouă dintre cei mai de succes oameni ai lumii, într-un film realizat de un român
Publicat: 18/12/2015, 10:02
Actualizat: 31/01/2018, 13:29

Dragoș Brătășanu este un tânăr român care a plecat în 2008 să facă doctoratul în Germania. A studiat ingineria aerospațială și a câștigat premii de cercetare în Statele Unite ale Americii. Dragoș și-a dat seama că realizările sale nu se datorează faptului că este un bun inginer, ci, mai degrabă, modului în care s-a raportat întotdeauna la probleme și felului în care a gândit fiecare situație în care a fost pus. Așa s-a născut ideea filmului „The Amazing You”.

A renunțat la cariera de inginer, și-a pus lucrarea de doctorat într-o valiză în dulap și a pornit cu pași mici spre împlinirea visului său: să reușească să le transmită și celorlalți ceea ce a învățat el că înseamnă drumul către succes. A devenit Doctor Dragoș care a reușit să convingă nouă dintre cei mai de succes oameni ai lumii să vorbească în filmul „The Amazing You” („Tu, cel uluitor”).

Filmul lui Dragoș îi reunește pe:

  • Scott Hubbard – inițiator al programului NASA de explorare a planetei Marte
  • Ed Hoffmann – reprezentant NASA
  • Peter Vesterbacka – creatorul Angry Birds
  • Dumitru Dorin Prunariu – cosmonaut român
  • Steve Vai – star rock, câștigător al premiului Grammy
  • Gregg Braden – cel mai vândut autor conform New York Times
  • Howard Martin – vicepreședintele Heartmath
  • Charles Pellerin – autorul cărții „How NASA builts teams”
  • Bob Richards – antreprenor cu numeroase premii

Cei nouă vorbesc despre succes, despre propriile experiențe și cum aceste experiențe pot constitui un exemplu de urmat pentru ceilalți oameni.

Filmul poate fi vizionat și în România în cadrul conferinței „The Pursuit of Dreams in Exponential Times” de la București, parte a turneului internațional pe care Dragoș Brătășanu îl va avea. Mai multe detalii despre conferință puteți afla AICI.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Istoricul Yuval Harari, despre adevăratele intenții ale lui Putin: „Dacă este lăsat, vom vedea din...
Câți bani a plătit un român pentru 3 mici și o ciorbă de burtă, într-un...
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Șofer român de TIR mort în Belgia după un incident șocant: Un capac de canal...
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce...
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată...
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Imaginile în care Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă în cap după meci!...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Trăistariu, vorbe grele după Eurovision. De ce a ajuns concursul o catastrofă
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Aurora boreală a captivat din nou globul, după o furtună solară istorică. Cum s-a văzut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă formă genetică a bolii Alzheimer a fost identificată la persoanele cu un factor...